jueves, 2 de mayo de 2013

RUXANDRA ANTON [9722]



Ruxandra Anton, Rumanía (1957)
Ha publicado Izvorul zidit [El manantial amurallado]  (200). Su segundo poemario Cartea lumilor dispărute [El libre de los mundos desaparecidos], Editura Tracus Arte, Bucureşti,(2011) contó con textos liminares e ilustraciones de la autora, junto a testimonios críticos de Liviu Antonesei, Liviu Ioan Stoiciu, Iulian Grigoriu, Lana Moscaliuc y Horia Gârbea.
http://ruxandraanton.blogspot.com/
http://www.liternet.ro/autor/213/Ruxandr...
http://reteaualiterara.ning.com/profile/...
http://facebook.com/ruxanton



LAS UÑAS DE TU AMOR

trato de olvidarte
clavo uñas en tu amor
hasta que llegue acá la mañana
con sus carcajadas llenas de esperanza
me fui con el primer hombre
que me desnudó con la mirada
después de haber contenido la respiración
como una llama que con las palmas proteges del viento
tu amor hace un estruendo en mis sienes como un tranvía descarrilado
i en su ventana débilmente iluminada te vislumbré
eras fría como vidrio
el desconocido resuella como enloquecido
y desde su hombro izquierdo
el tatuaje de un corazón atravesado por una flecha me grita
de modo que la última uña ha tenido que clavarla en aquel dibujo ingenuo
que se parece a un bazar turco
la noche se vació de una vez como una caja llena de objectos inútiles
en una calle donde el tedio aja glorietas de rosas
les palabras cansadas cerraron las ventana
donde noche tras noche seguías en la cornisa
lista para lanzarte a mi vacío
el taxi me espera a la vuelta de la esquina
me siento en el asiento trasero
atenta a cualquier rumor de la mentira
que me observa y me pregunta a dónde voy
en el asiento delantero
tu amor está en los brazos de otra mujer.

Traducción al castellano: Pere Bessó






CUIELE DIN DRAGOSTEA TA

încerc să te uit
bat cuie în dragostea ta
până nu ajunge aici dimineaţa
cu hohotele ei pline de speranţă
am plecat cu primul bărbat
care m-a dezbrăcat cu privirea
după ce mi-am ţinut răsuflarea
ca pe o flacără pe care-o aperi cu palmele de vânt
dragostea ta huruia în tâmplele mele ca un tramvai deraiat
şi în geamul lui slab luminat te-am zărit
erai rece ca sticla
necunoscutul gâfâia ca scos din minţi
şi de pe umărul lui stâng
tatuajul cu o inimă străpunsă de o săgeată urla la mine
aşa că ultimul cui a trebuit să-l înfig în desenul acela naiv
ce semăna cu un bazar turcesc
noaptea s-a golit dintr-o dată ca o cutie plină de obiecte inutile
pe o stradă unde plictiseala veştejeşte rondourile de trandafiri
cuvintele obosite au închis fereastra
unde noapte de noapte ai stat pe pervaz
gata să te arunci în golul meu
taxiul mă aştepta după colţ
mă aşez pe bancheta din spate
atentă la orice freamăt al minciunii
care mă pândeşte şi mă întreabă unde plec
pe scaunul din faţă
dragostea ta stă în braţele altei femei.






dragostea rochiei cu frunze

aveam o rochie albă cu frunze  galbene şi ruginii
purtată de o mătuşă cândva
când un bărbat însurat iubeşte o altă femeie
oamenii spun despre femeia iubită că i-a furat bărbatul celeilalte
aşa şi rochia mea mă iubea doar pe mine
odată cu bărbaţii care se holbau la sânii mei cruzi
numai lana îmi striga că e de căpătat
şi-mi ştergea toată priveliştea din ochi
dar apoi îmi desena alta
lana desena atât de frumos încât tata
îi aducea drept modele beţivii din sat
însă de multe ori s-a întâmplat ca beţia lor
să fie mai prejos decât beţia ei de a desena
atunci tata scotea o găleată cu vin
închidea uşa şi nu-l lăsa să plece pe vinovat
până când lana nu desena un bărbat în patru labe
când desenul era gata din rochia mea cădea o ploaie de frunze
şi toţi credeau că s-a făcut toamnă şi plecau la câmp
într-o după amiază cu cerul murdar
ca o pungă de plastic târâtă prin praful drumului
când diriginta mea a venit acasă la tata
şi i-a spus în toate limbile rugăminţilor
să mă dea la liceul de artă
tata a zis nu că de acolo mori de foame
şi cerul părea un beţiv în patru labe în faţa unei găleţi cu vin galben-sângeriu.





arama de pe faţă

până la urmă totul a fost în zadar
lana a alergat în acelaşi ritm cu ruxandra
pe urmele fricii
şi toţi s-au întristat de bucuria celui care a ajuns primu
toţi şi-au dat arama pe faţă şi au mutat linia de sosire dincolo de prăpasti
li se citea în ochi ceaţa
şi pe buze li se citeau şuşotelile
pe care le împărţeau pe la colţuri
fiecare fugă se lovea de gloanţele zvonurilor mai întâi
şi lana a terminat cursa
pe o pată mare de sânge
în oraş oamenii ţineau capul la cutie
şi frica era o urgenţă medicală
dar asta a fost cândva
când secretele erau vânate zi şi noapte
şi doar nebunii erau de încredere
însă acum
acum
nu înţeleg
totul se întâmplă la fel
de-a lungul anilor cineva stă mereu cu ochii pe tine
şi dacă nu alergi cot la cot cu el
îţi trage cerul din faţă cu tot cu păsări
şi te trimite de unde ai venit.







printre rochii rochii şi înger

toamna se grăbeşte să mă caute în rătăcirile tale
frunzele au innebunit de când iţi scrii pe ele trădările
şi mi le trimiţi prin curieri de ocazie
tu nu mă mai iubeşti
mi-ai legat întrebările de păsări migratoare
şi loveşti fără milă cântecul ce mi-a smuls dragostea din piept
dai cu luna de pereţi până se face întuneric
cântecul tremură şi strânge tristeţea
bea lacrimi ce miros a despărţire
degeaba te îmbraci în dragoste
cuvintele privesc în gol
toate mi-au arătat vise scrise pe cruce
toate dispar când vreau să le ating
cineva râde tare
şi îmi scoate din suflet încă un înger mort
îl fotografiază din toate unghiurile
îl aşază într-un sac de haine transparent
şi îl agaţă în dulap printre rochiile mele
tu citeşti cu glas tare cuvinte de dragoste
dintr-un buchet de flori uscate
dar obrazul meu drept este ars de întrebări
şi obrazul meu stâng este îngheţat de durere
eu trag de un fir al tăcerii
şi totul se deşiră
încă o toamnă stă printre rochii şi îngeri.






No hay comentarios:

Publicar un comentario