Dan Coman nació en 1975 en la localidad transilvana de Gersa, RUMANIA. Debutó en 2003 con anul cîrtiţei galbene [el año del topo amarillo],y en 2004 recibió tanto el Premio de debut de la Unión de Escritores de Rumanía como el Premio Mihai Eminescu Opera Prima. Ha publicado, además, los poemarios ghinga (2005) y, en 2009, Dicţionarul Mara ( ghidul tatălui : 0-2 ani) [El diccionario Mara (guía del padre: 0-2 años)]. Debutó en prosa en 2010, con la novela Irezistibil [Irresistible]. En 2010 ganó el Premio Radio Rumanía Cultural, y en 2011 el Vilenica Crystal Prize de Slovenia. En 2010 recibió una beca literaria en la Akademie Schloss Solitude de Stuttgart. En 2011 realizó la antología Compania poeţilor tineri în 100 de titluri [La compañía de los poetas jóvenes en 100 títulos] junto con Petru Romoşan. Diferentes selecciones de sus poemas han sido traducidas al inglés, esloveno, húngaro, francés, serbio, sueco y alemán.
27
una y mil veces llamé a gritos a teodora
una y mil veces su animal moribundo brincó
construyendo circulillos espumosos sobre su boca
su ojo inseguro para el corazón de teodora giró brevemente
más atento de lo que habría debido me tomé las mejillas entre las palmas
su peso me cambió los hombros de sitio.
La barbilla sin rastro de pelo
arañándome los huesos del pecho.
Y en la otra habitación teodora golpeándose las botas rojas con la soberbia fusta
estallando ásperamente de los dedos
y empezando con furia su mecánica danza de la tarde
su animal moribundo entró casi entero en sí.
No mucho después de comer el extraodinario sueño del que tanto he hablado
grandes caídas de tierra sobre los ojos más vivos que la mente
y los rápidos movimientos diseminándome la tierra por la cabeza
y la noche. Y los hechos negros de noche.
Como si de la cabeza a las plantas de los pies, por dentro, el cuerpo me colgara
como un papel pegajoso lleno de ojos de moscas.
Y yo gritando con todas mis fuerzas
calmado y muy seguro de mí.
Clarea el día ahora. Empieza a refrescar.
El extraordinario sueño abandonando sus vastos territorios
lentamente abro los ojos. La blanquecina bruma se vuelve intensamente colorida.
Inclinado sobre mi ojo izquierdo el animal moribundo de teodora
mirándome con precisión.
Llamo a gritos a teodora. Una y mil veces llamo a gritos a teodora.
Ella viene y me pone delante el barreño de café
y me abre con un extraño mecanismo la crispada boca.
TRADUCCIÓN: Elena Borrás
erg
tulbur peste măsură.nu cunosc pe nimeni care să-mi reziste.
sunt un bărbat cum nu vă puteţi imagina.
ca să nu plesnesc de spaimă mă izbesc de o mie de ori de peretele camerei.
însă nu vă arăt. nu arăt nimic nimănui.
sunt un bărbat teribil. sunt un bărbat cum nu vă puteţi imagina.
bat ca descreieratul din inimă şi mai ceva ca un descreierat
rezist acestui rîs înăbuşit.
începe delirul şi odată cu el bucată cu bucată trupul meu
cade în mine şi mă umple de groază.
nu rămîne nimic în afara respiraţiei năucitoare:inspir.expir.expir.expir.
forţa mea mă mă încîntă într-atît încît fac spume.
la zeci la sute de kilometri în jur nimic altceva
decît spumele acestea gata să pulverizeze pămîntul.
într-adevăr: tulbur peste măsură. nu cunosc pe nimeni care să-mi reziste.
însă nu vă arăt. nu arăt nimic nimănui.
aş putea spune că m-am mai îmblînzit: respir pe deasupra lucrurilor
şi acestea puţin doar foarte puţin se clatină şi îmi ating faţa.
îmi salut prietenii cu vechiul gest deşi asta pare să-i sperie cel mai mult.
în pămînt după şapte ani s-a luminat dar nimic n-a fost de văzut.
numai cîinele s-a bucurat şi şi-a mirosit pe ascuns trupul.
într-adevăr: m-am îmblînzit mult.
o burtă splendidă începe de pe-acum să-mi acopere tremurul.
prietenii s-au apropiat la o sută de metri de mine fără să strige
iar peste umărul iubitei mele, mai elegant decît o eşarfă de noapte
trupul iubitei mişcă într-un perfect echilibru.
m-am îmblînzit cu desăvîrşire. sunt liniştit:
nu am mai făcut pe nimeni să mă caute şi acesta este un lucru bun.
acum burta mea splendidă e cea care-mi menţine echilibrul.
pentru comoditate îmi aşez capul pe umăr şi imediat
vorbele mele pentru frumuseţea mea îmi pocnesc între buze
ca nişte seminţe uriaşe între dinţii unui cal. e atît de bine. e perfect:
după şapte ani un soare mic cît inima unei albine
se rostogoleşte prin pămînt întărindu-l
iar roiurile de papagali ţîşnesc şi umplu golurile făcute de morţi.
mă disciplinez pe zi ce trece. am un tot mai mare respect pentru somn.
zic fără să clipesc: somn. somn şi discreţie.
atîta discreţie încît încap şi în gaură de şarpe.
cu o aleasă îndemînare refuz să mai mişc.şi doi dintre prieteni
deja morţi iar al treilea înţepenit între cele două jumătăţi ale trupului.
înţeleg totul de aceea pot să mă abţin.
din douăzeci şi patru de ore douăzeci şi trei dorm dus.
în rest măresc viteza cu care mă ating.
tulburaţi părinţii mei s-au mişcat totuşi şi mi-au făcut loc
dar acum cu zgomot cumplit trupul meu cade dintre ei
speriindu-i şi făcîndu-i să roşească.
nu fac altceva decît să mă disciplinez. nici n-apuc să zic:
somn. somn şi discreţie.în curînd vor putea să mă caute cît vor dori
nu mă vor găsi nici folosindu-se de mirosul perfect al pisicii pămîntului.
căci sunt tot mai sigur: oasele vor dispărea
iar aerul va fi fierbinte cît să jumuleşti un struţ
îmi voi ţine cîteva clipe respiraţia pentru ca mai apoi
să suflu aerul acesta prin gura mea pînă ce
marginile mele se vor strînge şi se vor usca
şi vor fi întru totul lipite de marginile lumii.
mai mult în noapte cu gînduri cumplite şi cu mişcări de şarpe tînăr prin piele.
mai mult în noapte măsurîndu-mi inima cu ajutorul unui sac de pînză
pentru a mă feri de izbituri.
mă ridic deasupra patului şi-mi urmăresc trupul cum aş urmări o vulpe.
urlu la el ca să nu-mi mai fie teamă.
mai apoi devastez toate sertarele pentru o ţigară.
pămîntul cel nou zvîcneşte prin pămînt şi nu mă lasă să dorm
un zgomot uriaş un fel de tors de pisică blindată ridicîndu-mi părul în cap.
şi ghinga dormind alături de un bărbat tînăr.
am sărbătorit totul cum se cuvine.acum gata.
pînă nu vine dimineaţa îmi prind capul în palme
în vreme ce restul trupului îmi zvîcneşte prin cameră ca o coadă de şarpe în călduri.
strîng ce strîng din dinţi apoi urlu la el ca să nu-mi mai fie teamă.
sunt un om bun. cum nu se poate mai bun.îmi dau lacrimile de atîta bunătate.
nu ies niciodată dintre aceşti patru pereţi deşi deseori fac plimbări care seamănă
perfect cu o mică excursie la capătul lumii.
din cauza bunătăţii mele sunt atît de atent cu mine încît
nici sîngele nu-mi mişcă prin corp decît rareori.
din cauza bunătăţii mele sunt aproape perfect.
simpla mea prezenţă printre fiinţele vii ale lumii
le-ar şterge pe toate de pe suprafaţa pămîntului.
nimeni niciodată n-a rezistat unei astfel de bunătăţi.
căci sunt un om bun. cum nu se poate mai bun.
mă opresc în mijlocul camerei şi pînă să mă îmbrăţişez
hohotele mele mă împrăştie pe pereţi ca pe un pumn de roşii stricate.
No hay comentarios:
Publicar un comentario